Ce sa faci in primele zile la noul job

Primele zile la un job nou sunt definitorii pentru felul in care veti fi vazut de colegi si sefi. E normal sa fie asa iar dumneavoastra trebuie sa stiti asta si sa incercati sa faceti tot posibilul ca aceste prime zile sa fie in favoarea dumneavoastra. Primul si cel mai important lucru pe care trebuie sa il faceti este sa va informati. Orice reusita majora in cariera este de obicei rezultatul unui efort concentrat si al unui plan strategic. MyJob va sfatuieste ca strategia dumneavoastra pe termen scurt pentru noul job sa fie concentrata pe doua perioade.

Inainte de ajunge la noul job luati-va o pauza de la orice probleme care va pot distrage si reflectati asupra obiectivelor pe care vi le propuneti. Alcatuiti-va un plan de atac. Veti ajunge in prima zi la birou si veti face… ce? Ce puteti face pentru echipa inca din prima zi astfel incat sa va faceti remarcat? Ce tineti mortis sa nu se intample in prima zi? Luati in calcul urmatoarele coordonate cand va ganditi la primele zile la birou.

Primul contact
Folositi-va de informatiile pe care le-ati adunat inaintea interviului. Uitati-va peste notitele pe care le-ati luat in timpul interviului. Cautati pe internet informatii de specialitate despre domeniul in care veti lucra.

E timpul pentru o schimbare
Ganditi-va bine daca sunteti multumit cu imaginea si cu activitatea dumneavoastra de la vechiul loc de munca. Transformati experientele trecute in premise pentru imbunatatirea performantelor dumneavoastra la locul de munca. Daca pana acum nu ati stat bine la delegarea responsabilitatilor, la respectarea termenelor, la relationarea cu colegii, ati putea sa va impuneti noi standarde de performanta.

Ce spuneti despre dumneavoastra
Incercati sa scoateti in evidenta partile in care excelati. A va prezenta favorabil nu este antonim cu a fi modest. Daca stiti ca sunteti bun la analize, aveti o gandire matematica, observati toate detaliile si va face placere sa corectati materialele scrise ale altora pentru ca nimic nu va scapa, spuneti acest lucru atunci cand va veti prezenta colegilor. Aveti insa grija sa prezentati aceste informatii asftel incat sa nu fiti acuzat de laudarosenie. Pregatiti-va un speech foarte scurt. Un mod de a expune aceste informatii poate fi:

''Buna ziua tuturor, eu sunt Dan Popescu si imi face placere sa ma alatur echipei companiei. Sunt licentiat in marketing si cel mai mult am lucrat in analize de buget si raportare financiara. Am o gandire matematica si o atentie distributiva foarte dezvoltata ca dovada ca nu imi scapa nimic in corectarea unui material scris de altcineva. Daca cineva crede ca pot sa ajut in unul din domeniile de care v-am vorbit, mi-ar face mare placere sa incerc. Va multumesc si astept cu placere sa va cunosc pe fiecare in parte. ''

Daca ati reflectat asupra celor de mai sus inseamna ca jumatate din succesul la noul job este asigurat. Comportamentul si rezultatele din doua-trei saptamani va vor asigura cealalta jumatate. Indreptati-va atentia spre :

Invatarea structurii organizatiei
Trebuie sa invatati cat mai repede care sunt persoanele cheie in companie, directorul general, managerii de departamente/proiecte, personalul administrativ, colegii. Cereti organigrama companiei, daca nu exista poate reusiti (in masura in care timpul va permite) sa o redactati dumneavoastra. Invatati procedurile, cereti sa fiti instruit in privinta politicii de comunicare cu clientii externi si cu furnizori dar si in interior. Fiecare companie are o procedura standard (scrisa sau nescrisa) de comunicare interna. Invatati ce canal (e-mail, fax, programe de chat intern, aplicatii ERP, telefon, comunicare directa, etc) trebuie sa folositi pentru un anumit tip de mesaj.

Care va sunt responsabilitatile
Daca nu ati primit deja fisa postului, cereti una. Daca ea nu exista incercati sa aflati urmatoarele: care va sunt responsabilitatile zilnice, saptamanale, lunare, trimestriale, cui si cum raportati direct, cine va sunt colegii si subordonatii. Este indicat sa cunoasteti exact toate aceste informatii de la inceput decat sa le aflati peste sase luni cand ati putea avea surpriza ca nu v-ati indeplinit o responsabilitate de care nu stiati.

Intrebati, intrebati, intrebati
Sunteti nou si trebuie sa aflati cat mai multe. Este de preferat sa va lamuriti orice neclaritate de la inceputul activitatii in noua companie. Ganditi-va insa si la colegi, incercati sa nu le rapiti prea mult timp devenind astfel deranjant.


In final va atragem atentia ca rezultatele sunt criteriul pe care, in principal, il foloseste orice angajator. Cu cat mai repede veti confirma asteptarile si veti avea rezultate cu atat mai bine. Nu uitati ca oricine sef este dispus sa acorde mai mult timp de acomodare unui angajat care a avut rezultate bune inca de la inceput.

Va asteptam sa ne vizitati si pe http://www.aftr.aaz.ro/

20 de ani de la Revolutia romana

Acad. Florin Constantiniu - "Clasa politica postdecembrista
este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai
aroganta din istoria Romaniei"


La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit.
Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice.
Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara,
cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare.
Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi.
Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget.
Ca o confirmare, academicianul Florin Constantiniu, istoric de prestigiu european, ne pune in fata o oglinda
necrutatoare in care, daca avem curajul sa privim, ne vom afla poate izbavirea.

"Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre in decembrie 1989 au fost ratate"

- Cum evaluati, fara menajamente, cele doua decenii de libertate din viata noastra, domnule profesor?

- Ca pe un inaugural ratat. In istoria fiecarui popor exista evenimente cruciale, care inaugureaza
o noua etapa in evolutia societatii. Decembrie '89 a fost un astfel de eveniment: crucial, innoitor, fondator.
Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre au fost ratate si, astfel, Romania imparte cu
Bulgaria si Albania ultimele locuri din clasamentul tarilor foste comuniste.

- Pentru un individ, 20 de ani inseamna mult, aproape o treime din viata. Ce reprezinta pentru istorici aceeasi perioada?

- Pentru istorici sunt foarte instructive, intr-un astfel de moment, comparatiile cu alte intervale de timp ale
istoriei nationale. Iau doua exemple de perioade cu o intindere de doua decenii, ca aceea scursa de la
caderea regimului comunist. Prima: 1859-1878; a doua: 1918-1938. In primul caz,
perioada a fost marcata de un progres uluitor: de la Unirea Principatelor (1859), care pune bazele statului roman modern,
la castigarea independentei (1877/1878). Politica de reforme a lui Cuza, in primul rand reforma agrara din 1864,
si politica de modernizare promovata dupa aceea de Carol I, au facut ca statul roman sa se smulga
din inapoierea determinata - in principal - de dominatia otomana, si sa se modernizeze rapid.
Progresele au fost vizibile pe toate planurile: politic, economic, social, cultural.
Sa nu uitam ca, in acest interval, apar "Junimea" si Eminescu! A doua perioada: 1919-1938.
Iesita dintr-un razboi pustiitor si lovita de o criza economica de o duritate nemiloasa (1929-1933),
Romania a izbutit, totusi, sa inregistreze un remarcabil progres in toate directiile, 1938 fiind anul de varf al Romaniei interbelice.

- Vorbiti de doua perioade exceptionale, domnule profesor! Ce se intampla astazi in Romania se afla la polul opus!

- Intr-adevar. Am ales aceste doua perioade tocmai pentru ca ele sunt cele mai potrivite spre a fi comparate.
In toate cele trei cazuri, avem de-a face cu inaugurale: in 1859, asa cum am spus, se aseaza temelia statului roman modern;
in 1918, se desavarseste unitatea nationala a romanilor; la 22 decembrie 1989, se inchide "paranteza" comunista,
deschisa in 1945 de ocupantul sovietic, si se reintra pe fagasul dezvoltarii firesti a societatii romanesti.
Veti fi de acord - sper - ca la cea mai sumara comparatie, perioada postdecembrista apare cu o intristatoare saracie de rezultate.
Suntem liberi, este adevarat, dar a progresat in vreo directie Romania ?
Sunt, astazi, romanii mai fericiti? Exista un mare ideal national care sa-i mobilizeze pe romani?
In raport cu 1859-1878 si 1918-1938, ultimii 20 de ani nu ne dau decat infime temeiuri de satisfactie si deloc de mandrie.

"Clasa politica s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca.
A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o"

- De ce, in ultimii 20 de ani, romanii nu au mai fost in stare sa repete performantele din perioadele pe care le-ati amintit?

- Parerea mea este ca perioadele de progres sunt asigurate de conjugarea eforturilor elitei politice
si intelectuale cu angajarea plenara a maselor intr-un proiect national, mobilizator si stimulator.
In 1859, generatia pasoptista (Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu), cea mai creatoare generatie a istoriei romanesti,
s-a aflat la unison cu societatea moldo-munteana, care voia unirea si independenta. In 1918,
generatia Marii Uniri (Ion I. C. Bratianu, Take Ionescu, Nicolae Iorga)
s-a aflat la unison cu societatea care voia "Romania Mare" si afirmarea ei pe plan european.
Din 1989, societatea romaneasca a fost profund divizata (vezi "Piata Universitatii"),
lipsita de un proiect national si incapabila sa-si mobilizeze resursele pentru a valorifica sansele ce i se ofereau:
in primul rand, unirea Republicii Moldova cu Romania . Pe scurt, nici clasa politica,
nici societatea romaneasca nu au fost in masura sa asigure inauguralului din decembrie 1989
justificarea imenselor posibilitati oferite de caderea comunismului.

- Cu alte cuvinte, putem vorbi de o "ratare" postcomunista a Romaniei?

- Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit trei superlative:
cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza,
avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca.
A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa.
Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps,
invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta.
Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele care au precedat-o.
Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul crizei ce ne-a lovit.
Daca Romania profunda se zbate in dificultati si deznadejde, clasa politica prospera.
Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce vor fi facand in ele),
vile in tara si strainatate, masini de lux etc. s-au strans in proprietatea clasei politice.
Stiam ca avutia este rezultatul unei activitati economice. Acum, vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de imbogatire.

"Un popor de oi naste un guvern de lupi"

- Cine este vinovat de aceasta situatie?

- Cred ca principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul roman!
El ilustreaza perfect observatia ca "un popor de oi naste un guvern de lupi".
Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara.
Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere
clasa politica sau sa "tempereze" setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala.
Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde!
Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica.
Cum sa indrepti o tara , cand cetatenii ei se gandesc fiecare la sine si nu la binele comun!?
Astazi, asistam la situatii si mai dramatice. Romanii pleaca - din nevoia de castig -
sa lucreze in Spania sau Italia, sa lupte in Afganistan. Energii si vieti se irosesc astfel in beneficii straine.
Nu poti sa-i condamni: mai bine sa lucreze pentru straini, decat pentru noii ciocoi postdecembristi,
care ii trateaza cu un dispret suveran.

- Intrarea Romaniei in NATO si UE a fost, totusi, o biruinta postdecembrista.

- Sa fim seriosi! Am intrat in NATO pentru ca SUA, factorul decisiv al Aliantei, au vrut-o.
Aduceti-va aminte ca, in 1997, cand Romania a dus o campanie pe cat de zgomotoasa, pe atat de inutila,
SUA ne-au inchis usa la summit-ul de la Madrid . In dorinta de a castiga bunavointa Washingtonului,
am incheiat tratatul dezastruos cu Ucraina, fara a obtine nici un folos.
Dupa 11 septembrie 2001, evaluarea americana s-a schimbat radical. In lupta impotriva terorismului islamic,
SUA aveau nevoie de noi aliati; in acest context, Romania a devenit membra a NATO.
A fost o decizie americana , nu un merit al guvernantilor romani. O situatie similara, si in cazul intrarii in Uniunea Europeana.
Directoratul marilor puteri ale Uniunii a decis extinderea ei in Est. Daca avem un dram de sinceritate,
trebuie sa recunoastem ca suntem inca departe de a fi o tara la nivelul standardelor vest-europene, care sunt ale Uniunii.
Directoratul marilor puteri a considerat insa ca este in interesul sau aceasta extindere,
si atunci, la gramada - iertati-mi expresia! - am intrat si noi.

"Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa"

- Ce-i lipseste Romaniei pentru a fi din nou ceea ce a fost candva?

- O "mare idee", un mare proiect national. Inainte de 1859, a fost Unirea; inainte de 1918, a fost desavarsirea Unirii.
Astazi nu ne mai insufleteste nici un ideal mobilizator. In perioada interbelica,
Cioran ar fi vrut ca Bucurestiul sa devina Bizantul sud-estului Europei. Si, fara nici o exagerare patriotarda, ar fi putut deveni.
Astazi nici nu vrem, nici nu putem sa ne afirmam. Economic , Romania a devenit o piata de import.
Nu cunosc vreun produs romanesc vestit la export. Practic, suntem un fel de colonie.
In politica externa, am disparut de pe harta diplomatica a Europei.
In plan cultural, scriitorii romani asteapta, in continuare, Nobelul... In stadiul actual, cred ca sectorul in care Romania ar fi putut sa se manifeste cu sanse de succes era cel cultural-stiintific. Din nefericire, guvernantii postdecembristi si-au batut joc de invatamantul romanesc,
supus la tot felul de "reforme" si "programe" inepte si distructive. Daca, din randul elevilor sau studentilor,
au iesit elemente de valoare, ele sau au plecat in strainatate sau au disparut in mediocritatea din tara .
Aveam sansele sa fim Bizantul Europei de Sud-Est. Am ramas insa la periferia Europei.

- Mondializarea ameninta structura fiintei nationale. Se poate sustrage Romania acestui carusel mortal?

- Mondializarea este un proces caruia Romania nu i se poate sustrage, dar caruia ii poate rezista.
Nu o rezistenta, as spune, de caracter antagonic, ci printr-o afirmare a identitatii nationale.
In Franta, tara cu o atat de veche si stralucita cultura, guvernul a initiat o dezbatere despre identitatea nationala.
La noi, cand cineva abordeaza aceasta problema, se aud imediat voci care il acuza ca este nationalist, nostalgic etc.
Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa.
Americanii - ii am in vedere pe cetatenii SUA - ne ofera cel mai frumos exemplu de patriotism.
Noi, care ii copiem in atatea privinte, ramanem indiferenti la minunata lor pilda.

- Mai poate fi patriotismul o valoare in zilele noastre?

- Daca vorbim de un patriotism lucid, da, fara indoiala. Eu unul am aderat la principiul atat de sanatos al "Junimii":
"Patriotism in limitele adevarului". Sa-mi iubesc tara si poporul, dar sa nu le ascund niciodata defectele.
Poate este o deformare de istoric, dar cred ca identitatea nationala are o componenta esentiala: memoria istorica.
Traditia se cultiva, in primul rand, prin cunoasterea istoriei.
Cand monumentele istorice se paraginesc si se ruineaza, memoria istorica e pe cale de disparitie.

- Cum credeti ca vor judeca perioada postdecembrista urmasii nostri de peste o suta de ani?

- Peste o suta de ani, cred ca judecata urmasilor si, intre ei, a istoricilor, va fi foarte severa.
Anii 1989-2009 vor fi considerati o perioada de declin, clasa politica si poporul roman impartind,
in egala masura, responsabilitatea pentru aceasta trista realitate.
Sa dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, Romania sa aiba situatia fericita pe care a ratat-o astazi.

VA ASTEPTAM SI PE http://www.aftr.aaz.ro Avem nevoie de sprijinul vostru.

Iata cum a procedat Romania interbelica si ce solutii a gasit pentru a depasi criza din "33.

Curbele de sacrificiu. Ce efecte au in economie si ce le spunea Iorga bugetarilor nemultumiti?

Despre curbele de sacrificiu nu e mare lucru de spus. Intr-o incercare disperata de a face economii, la 1 ianuarie 1931 a fost introdusa prima „curba de sacrificiu“. Salariile au fost diminuate cu o cota cuprinsa intre 10% si 23%. S-a sistat acordarea de sporuri, iar avansarile in functie nu mai atrageau dupa sine cresterea veniturilor. La 10 februarie 1931, Romania a luat un nou imprumut extern, numit „de dezvoltare“. Suma totala era de 1,3 miliarde de franci francezi, iar dobanda era una dintre cele mai ridicate ale epocii – 10,23%, scrie Dan Popa pe blogul lui.

In acelasi an, Marmorosh Blank a dat faliment. Statul a introdus noi taxe, care au provocat inflatie. In ianuarie 1932 a fost introdusa cea de-a doua „curba de sacrificiu“, prin care salariile erau diminuate cu 10%-12%. Caderea productiei si necesitatea achitarii datoriei externe au secat bugetul. Functionarii de stat erau platiti cu intarzieri de trei pana la sase luni.
Sigur ca si atunci bugetarii au fost nemultumiti. Mai mult, s-au organizat si s-au dus la Mamaia, sa i se planga primului-ministru Nicolae Iorga. Stiti care a fost replica lui Iorga (profesor si el ca formatie): „Daca erati disperati, nu veneati in casa mea. Alaturi este marea” ( o aluzie cam dura pentru gustul meu).
In perioada aceea, curbele de sacrificiu au provocat derapaje sociale, inflatie si au agravat criza. Partidele de factura legionara au castigat adepti pe fondul nemultumirilor sociale.
Prima „curba de sacrificiu“ asupra salariilor a dus la acumularea unor venituri ale statului de 3,4 miliarde lei.
O a doua „curba de sacrificiu“ a fost aplicata in 1932, aducand statului economii de 5 miliarde lei, iar o a treia „curba de sacrificiu“ in februarie 1933. Creantele restante ale statului se ridicau, la finele anului 1933, la circa 17 miliarde lei.
Ce a facut Statul ca economia sa isi revina?
A lua, foarte pe scurt spus, masuri protectioniste care in final s-au dovedit bune si au scos economia din groapa. In plus, au investit masiv in agricultura.
Masuri protectioniste:
- cresterea tarifelor vamale si restrangerea importurilor la bunurile de consum care puteau fi produse in tara,
- acordarea de prime de export,
- incurajarea industriei electrotehnice,
- acordarea unor avantaje fiscale
Masuri legislative
Decretul-lege pentru completarea Legii de incurajare a industriei nationale si „Decretul privitor la infiintarea de fabrici pentru produse nefabricate in tara“ din 31 iulie 1936, asigurand conditii avantajoase pentru importul de utilaje si materii prime, ca si dreptul de monopol pe o perioada de 16-36 luni asupra pietei de desfacere intreprinderilor ce fabricau articole de mare tehnicitate.
Drept rezultat, in perioada urmatoare a avut loc o crestere a numarului de companii, iar comertul s-a intensificat. Protectia vamala a fost ridicata pentru unele produse la cote care faceau greu accesibil importul de produse fabricate similare straine. Taxele vamale la marfurile de import au crescut in anul 1938 cu 84% fata de anul 1929, iar peste 90% din intregul import a fost supus controlului de stat. Au fost reduse taxele vamale la o serie materii prime, masini si instalatii.
In comertul exterior
Pentru echilibrarea comertului exterior, protectia vamala a fost ridicata pentru unele produse la cote care faceau greu accesibil importul de produse fabricate similare straine.
Taxele vamale la marfurile de import au crescut in anul 1938 cu 84% fata de anul 1929, peste 90% din intregul import fiind supus controlului de stat. In acelasi timp, au fost reduse taxele vamale la o serie de produse necesare industriei, precum materii prime, masini si instalatii
In relatia cu bancile
Debitorii agricoli capata o reducere de 50% din totalul datoriilor, iar datornicii care isi lichidau creditele in decurs de doi sau cinci ani beneficiau de reduceri suplimentare, de 70% si respectiv 60% din totalul datoriilor.
Concluzie
Degeaba faci curbe de sacrificiu daca nu le insotesti cu politici fiscale si de investitii care sa sprijine efortul.

VA ASTEPTAM SI PE http://www.aftr.aaz.ro

Egoul nu întelege decât limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.

Se spune ca a existat odata un arbore batrân si maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau în jurul lui. Când facea fructe, pasari din tari îndepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vânjoase. Era minunat. Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a început sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batrân se poate îndragosti de ceea ce este mic si tânar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a îndragostit de baiat. Egoul încearca întotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este însa mare sau mic. Ea îi îmbratiseaza pe toti cei de care se apropie. Asadar, copacul s-a îndragostit de baietelul care venea în fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mângâia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata sa se încline; egoul, niciodata. Daca încerci sa te apropii de un ego, acesta se va înalta si mai mult, devenind atât de rigid încât sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare. Asadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îsi pleca ramurile. Când micutul îi mângâia florile, batrânul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericita atunci când poate darui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva. Baiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroana împletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna sa te simti ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil. Vazând cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansând cu ea, copacul se simtea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bataia vântului. Baiatul a crescut si mai mult. A început sa se catere în copac, leganându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este întotdeauna fericita atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconforteaza.. Timpul a trecut, iar baiatul a început sa fie apasat de alte îndatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa îsi treaca examenele, sa îsi faca prieteni. De aceea, a început sa vina din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl astepta însa cu o nerabdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului sau: “Vino, vino. Te astept”. Iubirea îsi asteapta întotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decât o continua asteptare. Când baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci când se poate darui în totalitate, iubirea este fericita. Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toti cei care cresc în lumea ambitiilor îsi gasesc din ce în ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins în afacerile sale lumesti. “Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?” Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: “Asculta! Te astept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Baiatul i-a raspuns: “Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: “Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata. Uimit, copacul i-a spus baiatului: “Nu vei mai veni decât daca îti voi oferi ceva? Îti ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat. “Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra îi racoreste pe cei încalziti. Când bate vântul, dansam si cântam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani”. Baiatul i-a spus: “Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gând sa merg decât acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, caci banii înseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, dupa care a spus: “Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. În felul acesta, vei obtine bani”. Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat în copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci când este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci când obtine ceva. El nu poate simti decât nefericire. Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani în schimbul lor. Baiatul nu s-a mai întors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor înca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea dupa întoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sânii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinta tânjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept si a se usura. Cam la fel tânjea si copacul nostru. Întreaga sa fiinta era în agonie. Dupa multi ani, baiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: “Vino la mine. Vino si îmbratiseaza-ma”. Barbatul i-a raspuns: “Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fara minte”. Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca. Copacul a insistat: “Vino, mângâie-mi crengile. Danseaza cu mine”. Barbatul i-a raspuns: “Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Îmi poti oferi o casa?” Copacul a exclamat: “O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau într-o casa”. Singurii care traiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, în natura. Cât despre oameni, cu cât casa în care traiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei. “Noi nu traim în case, dar uite ce îti propun: îmi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”. Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci când îi sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decât sa daruiasca. Ea este întotdeauna pregatita sa se ofere în întregime. Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce în urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa îl strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata cânta în bataia vântului. Vânturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: “Vino, vino, iubitul meu”. Timpul a trecut, iar barbatul a îmbatrânit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit s
i s-a asezat sub copac. Acesta l-a întrebat: “Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp”. Batrânul i-a raspuns: “Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung într-o tara îndepartata, sa câstig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”. Fericit, copacul i-a spus: “Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel în tara aceea îndepartata, pentru a câstiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si întoarce-te cât mai repede. Voi astepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat. Acum, din copac nu a mai ramas decât radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare întoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient însa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai întoarce niciodata. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câstigat. Odata, m-am asezat lânga ciot. Acesta mi-a soptit: “Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai întors. Ma tem sa nu se fi înecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut în tara aceea îndepartata. Poate ca nici macar nu mai este în viata. O, cât mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfârsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu întelege decât acest limbaj”. Egoul nu întelege decât limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.
Va invitam sa vizitai si http://www.aftr.aaz.ro