joi, 12 august 2010

Prin tarile lumii


Castelul Balcic

Castelul din Balcic sau Palatul din Balcic este un castel din orașul Balcic, Bulgaria. A fost construit la ordinul Reginei Maria, în timpul în care Cadrilaterul a aparținut României.
Complexul castelului cuprinde un parc botanic, mai multe vile rezidențiale, o sală a fumatorilor, o pivniță, o mănăstire, un izvor de apă și diverse alte clădiri. Castelul, numit și "Cuibul Singuratic" ("Tenha Juvah" în limba turcă) este de fapt o vilă cu pereți albi și acoperișuri de țiglă roșie străjuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase și combină elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgărești. Este foarte aproape de mare, fiind despărțit de aceasta doar de faleză. A fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit, tocmai de aceea rămânându-i denumirea de "Castel".
Balcic (sau Balchik in limba bulgara), este un orasel situat pe tarmul Marii Negre, in Bulgaria, la circa 60 de km de Vama Veche. Intre anii 1913 – 1940 a apartinut Romaniei, in urma celui de al doilea razboi balcanic (iunie - august 1913). In 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobandit de Bulgaria.
In Balcic se afla celebrul Castel (“Cuibul linistit”), resedinta preferata a Reginei Maria a Romaniei, inconjurat de o la fel de celebra gradina botanica unicat in Europa centrala si de est, in special datorita colectiei de cactusi.
Pentru mult timp orasul a fost supranumit Orasul Alb, din cauza dealurilor albicioase din jur. De altfel, intregului tarm i s-a spus, din aceleasi motive, Coasta de Argint. In prezent, brosurile din Bulgaria care prezinta orasul il numesc “perla litoralului bulgaresc”.
In 1924, Regina Maria vizita Balcicul pentru a doua oara, la insistentele pictorului Alexandru Satmari. Probabil ca acesta cunostea bine zona, deoarece Balcicul era vizitat in aceea perioada de cei mai multi si importanti pictori ai timpului.
Un an mai tarziu incepea constructia domeniului de la Balcic, Regina indragostindu-se pur si simplu de oras. Arhitectii Augustino si Amerigo, din Italia, impreuna cu decoratorul de gradini Jules Jany din Elvetia, aveau sa inceapa constructia, terminandu-se in 1936.
Gradina are o zona care imita celebrul labirint cretan, unde materiale de constructie au fost aduse chiar din Insula Creta. O alta zona a parcului foarte frumoasa este Gradina lui Allah, cu alei pavate cu piatra adusa din Maroc.
Parcul a fost transformat in timp intr-o adevarat gradina botanica. Acum contine peste 3.000 de specii de plante, unele dintre ele rare, precum si o colectie de aproximativ 250 de cactusi, una dintre cele mai importante din Europa. In 1955, gradina a intrat sub tutela Universitatii din Sofia, pentru studiul botanicii.
Pentru vizitatorii de astazi, turul prin castel si gradina sa poate reprezenta o aventura. La intrare se platesc doua bilete, de cate cinci leva fiecare, un bilet pentru vizitarea Castelului si un bilet pentru gradina botanica. De fapt, unul fara celalalt nu se poate. Cele doua bilete asigura accesul catre cel mai vizitat loc al Balcicului.
Interiorul Castelului este extrem de modest, pereti varuiti in alb, usi masive din lemn sculptat, pastrate din perioada Reginei. Au mai fost pastrate din acea perioada si cateva obiecte: dulapuri sculptate si pictate, oglinzi, scaune si un semineu. Baia de marmura, cu cada ingropata in piatra, cu chiuveta si masuta de toaleta au fost pastrate intacte. Pe toate obiectele se afla explicatii care spun ca respectivul a apartinut Reginei Maria, dar nu se specifica in ce tara a fost Maria Regina...
Gradina din jurul Castelului nu este o simpla gradina, ci un adevarat domeniu, intins pe un deal, domeniu pe care se mai afla alte noua cladiri, fiecare cu o destinatie bine stabilita. Parcul, amenajat la comanda Reginei de catre specialisti, a fost transformat in gradina botanica, din cauza numeroaselor plante exotice pe care le adaposteste.

Va asteptam si pe http://www.aftr.aaz.ro Avem nevoie de sprijin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu